communication online

Comunicare – comunicare online

De la comunicare simpla la comunicare online

Ce intelegem prin comunicare?

Simplu, o transmitere de informatii intre doi sau mai multi interlocutori, numiti formal emitator si receptor. In calitate de fiinte umane, deci fiinte bio-psiho-sociale, nevoia de a transmite celorlalti informatii, nevoia de comunicare este in natura noastra.

Proces dinamic aflat in continua transformare, conceptul de comunicare a imbracat de-a lungul secolelor numeroase forme. Analizand modalitatile de comunicare interumana, nu poti sa nu admiri gama variata de care dispunem. Un mesaj verbal sau scris, picturi si alte imagini, semne, gesturi sau simboluri, arta – ne-am dezvoltat metode diferite de a comunica, in functie de contexte, de nevoi, de felul nostru de a fi si de capacitatile de relationare cu ceilalti.

communication online.

Comunicare online – eficienta comunicarii in secolul vitezei

Natural, progresul tehnologic din ultimii zeci de ani si-a spus in mod definitiv cuvantul asupra modului in care are loc comunicarea si asupra modului in care este ea perceputa. Odata cu aparitia internetului si a mediului online, lumea si-a deschis larg portile. Acum putem transmite informatii dintr-un capat de lume inspre celalalt, dintr-o tara in alta, putem interactiona cu oameni din culturi si civilizatii diferite, putem schimba idei cu persoane pe care, altfel, nu le-am fi cunoscut niciodata. Granitele isi pierd sensul in acest mediu online, unde singurul factor limitativ este limba vorbita si criteriile proprii de selectie a informatiilor si a mediilor virtuale in care ne petrecem timpul.

In secolul nostru, s-a instaurat un nou tip de comunicare: o comunicare online.

Cateva date…

Trecand in revista un scurt istoric al canalelor de comunicare din ultimii zeci de ani, observam ca in timp ce radio-ul a ajuns la 50 milioane de utilizatori in 38 de ani, iar televiziunea a ajuns la acest numar in 13 ani, internetul a atins aceasta performanta in numai 4 ani!

com

Mai mult, vorbind de comunicare online, nu putem sa ignoram retelele de socializare, iar ca exemplu, Facebook – una dintre cele mai celebre retele de socializare, a adunat 100 milioane de utilizatori in mai putin de 9 luni!

Mediul online a cunoscut astfel cea mai rapida dezvoltare, in calitate de canal de comunicare, din intreaga istorie a omenirii. Si este in continua crestere!…

Mecanisme de comunicare online

Mediul online este unul dinamic, in continua si rapida dezvoltare. Care sunt bazele comunicarii online? Cum a inceput ea si inspre ce se indreapta ? Care sunt regulile nescrise care o guverneaza si ce principii o fac sa fie eficienta? Are un impact benefic asupra interactiunilor umane?

Sunt intrebari care au incoltit in mintea cercetatorilor inca de la primele interactiuni si schimburi de informatii online.

In functie de cadrul comunicarii, mecanismele de comunicare online pot fi clasificate in publice sau private, iar in functie de diluarea temporala, vorbim de mecanisme sincrone sau asincrone.

comunnication

Daca ar fi sa enumeram cateva forme de comunicare online, am putea aminti de:

– email – privat si asincron, transmitere informatii sub forma de mesaje text
– forum sau lista de discutii – asincron, cu arhiva publica a mesajelor text
– chat – sincron, public, mesaje scurte
– instant messaging – sincron, privat, mesaje scurte (ex. Yahoo Messenger, Skype, Facebook chat, Google chat/hangouts)
– comunicare in comunitati online – Social Media – public pentru grupul de prieteni, privat pentru ceilalti, utilizatorii decid gradul de privat / public.

Pe care dintre acestea le preferam? In functie de nevoi, de modul nostru de a fi, de preferinta pentru un anumit tip de continut, de timpul pe care il avem la dispozitie, apelam la o forma sau alta comunicare online. Ramane sa decidem care ni se potriveste cel mai bine!…